Gata si cu asta

Inca doua zile si ma intorc acasa. Nu-mi pare rau ca plec, imi pare bine ca vin acasa, daca as mai putea sa stau aici - chiar si in alte conditii - nu as mai sta, desi mi-a fost bine si nu mi-a fost rau. E drept ca mi-a fost bine cat putea sa-mi fie departe de casa, departe de toate lucrurile si oamenii pe care ii iubesc - adica ceva ca un exil pe alocuri, bucurandu-ma de cele mai multe ori de noutate, dar simtind ca pe o bresa in viata mea de toate zilele sederea aici.
Nu intelegeam pana acum ce e cu dorul de casa, de ce unii - chiar traind in alte tari in conditii mai bune decat in locul de unde au plecat - nu se pot adapta pana la capat in noua casa. Acum inteleg. E ca si cum as fi trait intre doua lumi: una, cea de acasa, cu tot ce ma defineste, de la plimbarile in parc pana la alergatura in supermarket, iar cealalta - cea de aici, cu oameni mai civilizati, cu atmosfera pasnica a oraselului, cu frumusetile din jur. La prima m-am gandit neincetat de cand am pus piciorul in avionul care decola, cu dor si cu sentimentul ca mi s-a inchis o usa in nas, usa spre casa mea - temporar, ce-i drept, si fara sa aiba conotatii negative. Mi-au lipsit pana si cele mai banale lucruri, de la lumina lampii seara si la innoptarea in doi, fiecare cu ale lui, pana la cafeaua de duminica dimineata bauta lenes.
Spatiul meu, cel in care ma desfasor zi de zi, spatiul asta a ajuns sa ma delimiteze mai mult decat credeam ca e posibil. Sa fii la casa ta cu toate ale tale si sa te simti liber si ocrotit de toate lucrurile care te intregesc, chiar daca de cele mai multe ori ma feresc sa ma definesc prin suma lucrurilor posedate sau folosite. Dar sunt si asta - sunt si garsoniera, si obiceiurile, si tabieturile, si naravurile, si dulapul cu haine, si vesnicele harjoneli cu cainele, si toate celelalte mici bucati din viata mea.
Asa ca plec din Polonia, pe care am indragit-o un pic, fara nicio cat de mica parere de rau si fara dorinta arzatoare de a ma reintoarce curand (vreodata?)aici. Mai degraba cred ca m-as intoarce mereu acasa, in ipoteza fericita in care as avea mereu un "acasa" care sa ma cheme inapoi de oriunde as fi.

Later edit: retrag ce-am zis. M-as reintoarce, dar in alte conditii decat cele de atunci.